Your intervention, your way! Short appraisal interventions

by Katarzyna Cantarero, SWPS University, Poland

Subjective well-being is a function of what we were born with, situations that pop up in our lives and (luckily!) what we intentionally do. Many researchers have examined what can effectively boost our psychological functioning. Short appraisal (or affirmation) interventions can be one helpful tool in enhancing positive outcomes for people.

Research shows that short writing tasks (e.g., gratitude lists or letters) can enhance psychological well-being. In a large multi-lab study, researchers from 87 countries indicated that simple reappraisal interventions (i.e., changing how one feels about a situation or focusing on positive aspects of a situation) boosted positive emotions during the COVID-19 pandemic. Appraising an event that is potentially stressful can be helpful in drawing benefits from it. During these appraisal tasks, individuals come up with arguments about the positive side of situations they find themselves in. 


Carrying counseling outside the clinic: The promising potential of mobile technology

Egon Dejonckheere & Peter Kuppens, KU Leuven, Belgium.

Many forms of counseling and psychotherapy still predominantly take place within the therapy room. Yet, once patients leave the therapy room, they sometimes struggle to face their challenges, seize opportunities to get better, and implement what they learned in session. Evidence shows that therapeutic practice can greatly benefit from having direct access to information about what takes place in people’s daily lives. Such information can identify ways to intervene, and effectively close the gap between counseling sessions and real life. 


Helping patients manage their condition: Illness representations matter

By Yael Benyamini, Tel Aviv University, Israel and Evangelos C. Karademas, University of Crete, Greece

Anna and Mary are both healthy 45-year-old women, living in a large European city. Each of them knows several people who have contracted COVID-19 and constantly hears and reads about it. Anna believes it is a very serious disease, and is very concerned that if she contracts it, even though she believes that given her age she will recover, she will probably suffer from long-term bothersome symptoms. She works from home as much as possible, never walks outside without a mask, and is waiting for the next dose of vaccination.


How new insights into stress can help calm the worried mind

Bart Verkuil, Department of Clinical Psychology, Leiden University, The Netherlands and PEP Group, Noordwijk, The Netherlands.

“What if I get infected and end up in the hospital?” “What if I can’t pay my bills in a few months?” “What effect will this lockdown have on my children’s the health?”

The threat of the coronavirus is having a huge impact on most of our lives. To determine what measures need to be taken and to estimate what risks we are facing, scientists use statistical models to gain insight into the spread of the virus. This surely helps to gain some control over this pandemic. Interestingly, we as individual human beings are continuously acting like these scientists, but in a more automatic manner; our human minds can be thought of as ‘prediction machines’, constantly estimating whether we are currently at risk of getting infected, losing our jobs or being criticized. Yet, there are large differences in how people estimate these risks and for some people these estimations spiral down to intense worries.


If medicine is a team game, patients should play too: a psychological perspective on patient engagement

By G. Graffigna, Università Cattolica del Sacro Cuore, Italy

Healthcare professionals along the whole care journey must collaborate and coordinate their efforts for healthcare systems to function effectively. In other words, medicine requires teamwork to be successful. If we agree on this principle, then –adopting a sports metaphor –the patient too should be considered a player in the team!

The concept of patient engagement recognizes this, and it is an important ingredient for enhancing the effectiveness and sustainability of healthcare.


How to support patients to lose weight and better manage their type 2 diabetes

By Leah Avery, Teesside University, UK.

Type 2 diabetes was previously considered a progressive condition, with an inevitable need for insulin therapy, however lifestyle behavioural change research challenges this pessimistic prognosis. As prevalence of type 2 diabetes continues to increase, so does evidence supporting the important role of the food and changing what we eat to successfully manage the condition.

Dietary approaches can largely be divided into two. Those that focus on what we eat (e.g., carbohydrates) to optimise metabolism and glycaemic control via slow and steady weight loss. Others that focus on the amount eaten, such as the low-calorie diet involving significant energy restriction for rapid weight loss.


Teaching practitioners Healthy Conversation Skills 

By Wendy Lawrence, University of Southampton

The main causes of death and disease in society today are influenced by our lifestyle choices, and there is a growing focus on ways to improve health behaviours. Front-line practitioners, particularly those working in health, social and community care roles, are a key resource for supporting behavioural change. Routine appointments offer opportunities to initiate conversations about behaviour change every week, but many practitioners feel that they lack the knowledge and skills necessary to provide behaviour change support. This can reduce our confidence for having conversations with clients or patients about potentially sensitive topics, including smoking, weight loss or alcohol intake.


To eat or not to eat, that is the question: How can health psychology practitioners help people manage food safety?

By Barbara Mullan, Curtin University, Australia

Extent of the problem

Every year, one in 10 people worldwide (approximately 600 million people) become ill after eating contaminated food, and as many as 420,000 people die. There are vast geographical differences in where these instances occur, with African, South-East Asian, and Eastern Mediterranean regions bearing the highest burden of foodborne disease (further detail about the foodborne disease burden by region can be found here). In addition to these geographical differences, there are also vast differences in the types of agents that are responsible for foodborne disease (e.g., viruses, bacteria, parasites).


Cum ajutăm femeile gravide să renunțe la fumat: bune practici din UK

Felix Naughton, University of East Anglia, UK

În jur de 25/50% din femei renunță la fumat după ce află că sunt gravide. Dar de ce restul continuă să fumeze?

Oare nu știu că fumatul este dăunător în timpul sarcinii? Deobicei știu acest lucru. Unul din studiile moastre din UK, care a inclus femei gravide motivate și nemotivate să renunțe la fumat, a arătat că 99% erau de accord că ”fumatul în timpul sarcinii poate să fie dăunător pentru bebeluș” iar 75% au fost foarte de accord cu această afirmație. Dar mai puțin de 10% din aceste femei renunțaseră la fumat 12 săptămâni mai târziu. În timp ce încercarea a renunța la fumat este mai probabilă pentru cele care au credințe puternice că fumatul este dăunător, nu pare să crească șansele de success.


Cum îmbunătățim oferirea de cosiliere comortamentală pentru consumul de alcool în cadrul serviciilor de medicină primară: perspectiva medicilor și pacienților

Amy O’Donnell, Newcastle University, UK

Consumul de alcool a scăzut pe alocuri în Europa, mai ales la tineri. Cu toate astea, consumul excesiv de alcool rămâne un factor de risc important pentru sănătate și chiar risc de mortalitate. Oferirea de consiliere descurtă durată poate ajuta la reducerea consumului de alcool, mai ales dacă sfaturile sunt oferite de medicul de families sau alte cadre medicale. Consilierea scurtă pentru consumul de alocool implică durată scurtă, bazată pe rezultate științifice, care urmărește să ajute pacientul să considere o reducere a consumului de alcool pentru a scădea riscul pentru sănătate. Nu am identificat încă ingredientele cheie ale acestei conversații dar oferirea de feedback personalizat pentru consumul pacientului, sau încurajarea pentru auto-monitorizarea consumului sunt foarte eficiente.

Integrarea unor tratamente bazate pe studii științifice nu este ușor de realizat în practica medicală. Se estimează cam 17 ani în medie pentru ca rezultatele științifice să ajungă în practica clinică. După trei decenii de cercetare, 70+ de studii și multe reviewuri, această metodă de consiliere rapidă nu este încă oferită ca parte a sistemului sanitar. Ca să înțelegem de ce, trebuie să vedem care sunt perspectivele asupra problemei, mai ales perspectiva medicilor și a pacienților.

Deci ce ne spun medicii despre obstacolele întâmpinate?

Unele aspecte numite de medici și asistente sunt lipsa timpului, pregătire deficitară, sau a resurselor financiare reduse pentru a oferi astfel de consiliere. Totuși, nu este suficient să creștem recompensele financiare pentru medici. Un studio recent arată că introducerea unor recompense financiare pentru medicii de familie englezi în schimbul oferirii de consiliere pentru reducerea consumului de alocool nu a avut impactul scontat. Alte studii sugerează că atitudinile medicilor despre relevanță, sensibilitate și valoarea discutării consumului de alcool în consultațiile lor ar fi mai importante. De exemplu, unii medici de familie nu cred că pacienții sunt receptivi, mai ales cei care sunt alcoolici. Asta se datoreză parțial lipsei de încredere în eficeința terapiilor psihologice în reducerea consumului de alcool. Sau uneori medicii cred că ar jigni pacientul dacă îl întreabă despre consumul de alcool.

Mai puține studii au explorat perspectiva pacienților. Rezultatele arată că paecienții cred că este în regulă ca medical să abordeze subiectul consumului de alcool și să ofere sfaturi despre stilul de viață mai ales pentru cei cu probleme medicale legate de consumul excesiv de alcool. Cu toate astea unii pacienți cred că alcoolicii nu ar fi sinceri cu personalul medical. Mai mult, mulți pacienți nu conștientizează cât beau de fapt. Asta este parțial datorită faptului că nu știu cum să evalueze consumul, ce înseamnă de exemplu că au băut un pahar de vin versus unul de vodcă sau să țină numărătoarea paharelor consumate acasă.

Dar este și pentru că pentru mulți dintre noi, consumul de alcool nu e văzut în termeni de risc de boală (așa cum e pentru medici, psihologi sau epidemiologi), ci mai degrabă în termeni de distracție și plăcere. Astfel, unii pacienți nu doresc să recunoască că beau prea mult sau să accepte că medical ar putea să le spună să reducă consumul. De asemenea, uneori pacienții cred că au deja strategii de reducere a consumului de alcool, bazate pe lecții de viață de la familie au prieteni. De aceea unii nu văd de c ear vorbi cu personalul medical despre această problemă.

Recomandări practice

Cum putem utiliza aceste percepții și experiențe în practica medicală?

  • În primul rând, este în regulă să întrebăm despre consumul de alcool. Puțini pacienți se vor simți jigniți de asta.
  • Puneți întrebări de genul ”cum” și ”de ce” mai degrabă decât ”cât”. Astfel veți crețte relevanța sfaturilor oferite și se va vedea că luați în considerare valorile culturale care influențează consumul de alcool.
  • În funcție de ce vă povestesc pacienții despre situațiile în care beau, puteți să îi ajutați să dezvolte strategii preventive care sunt specifice pentru acele situații de risc. Unde este posibil, dezvoltați aceste strategii în jurul tacticilor care paceinții le văd ca eficiente. De exemplu, să limiteze consumul în anumite situații ca acasă sau cu anumite grupuri cum ar fi de față cu copiii.
  • Având în vedere că timul e mereu limitat în consultațiile medicale, oferiți sfaturi pacienților care se prezintă cu afecțiuni care au de a face cu consumul excesiv de alcool ca de exemplu tensiune mare, sănătate pshică precară, probleme gastrice. Asta va ajuta să utilizați resursele la maxim și să dezvoltați o relație terapeutică bazată pe încredere cu pacienții.

[Tradus de Dr. Irina Catrinel Craciun]