Irina Todorova, Health Psychology Research Center in Sofia, Bulgaria

A avea grijă de membrii familiei sau de prietenii bolnavi reprezintă o experiență care este în același timp gratificantă și frustrantă. Medicina îi ajută pe oameni să trăiască mai mult și mai bine, în unele cazuri ajută la încetinirea declinului cognitiv care poate să apară cu vârsta. Modul în care familiile au grijă de membrii mai în vârstă, la fel precum și modul în care percep îmbătrânirea sau demența și îngrijirea în sine diferă în funcție de contextul cultural.

Mulți oameni îmbătrânesc acasă, în comunitățile lor, cee ace aduce beneficii psihosociale atât pentru vârstnici cât și pentru celălalte generații din familie. În același timp, îngrijirea vârsnicului cere efort fizic, psihologic și implică suferința de a pierde pesoane dragi sau dificultățile financiare asociate îngijirii.

Psihologia narativă a sănătății își propune să înțeleagă experiențele și semnificațiile experinețelor umane în contextul vieții de zi cu zi prin povești, mai ales acele povești prin care dăm sens experienței de sănătate și de boală și modificărilor aferente. Prin narațiuni oamenii conferă un sens “experiențelor disruptive” și creează conexiuni între trecut, prezent și viitor, sau asigură o contiunitate a sinelui aflat în schimbare și a relațiilor cu ceilalți. Prin legarea mai multor evenimente într-o poveste, oamenii găsesc explicații pentru ce s-a întâmplat, ce însemană sau ce au devenit în prezent. Rezultatele cercetărilor noastre pe îngrijirea vârstnicului arată că narațiunile dau ocazia îngrijitorilor să găsească un sens pentru modul în care relațiile cu vârstnicul îngrijit se modifică în timp. Psihologia narativă susține că poveștile au mai multe nivele, cum ar fi cel personal, cel social, cel cultural, care pot să elucideze inegalitățile de sănătate. Narațiunile pacienților, a îngrijitorilor formali și informali sunt puse în evidență în medicină, inclusive practica medicală și educația medicală.

Cum să avem grijă de îngrijtori: cercetătorii și practicienii au fost mereu interesați de cum pot să fie sprijiniți îngrijitorii.  Studiile de evaluare au arătat că diferite abordări pot să fie de ajutor și pot să fie sumarizate astfel:

• Educație și training– oferirea de cunoștiințe despre îmbătrânire și demență, stadii și simptome.
• Suport social– oferit de cei apropiați și de grupuri de suport online, de familie, de prieteni
• Ocazia de detașare – rețelele sociale și organizațiile pot să ofere o ocazie de detașare care să prevină oboseala îngrijitorului.
• Comportamente sanogene pentru îngrijitori cum ar fi execțiul fizic, practici și activități de reducere a stresului.

Trebuie să accentuăm și importanța lobbying-ului petru politici de sprijinire a îngrijitorilor informali, a pacienților și familiilor acestora. De exemplu legislatura Massachusetts a fost creeată ca răspuns la inputul familiilor și a medicilor și sprijinită de asociația locală de Alzheimer prntr-un act votat recent care se numește Actul Mass pentru Demență și Alzheimer. Această lege sprijină trainingul personalului medical care să diagnosticheze și să ofere îngrijire pentru pacienții cu demență și familiile acestora, să ofere informații adecvate despre diagnostic și să asigure protecție împotriva abuzurilor.

Practică narativă de sănătate:

Practicile narative sunt orientate pe persoană, pe dialog și sunt ancorate în cultura și contextele structurale în care are loc îngrijirea. Practica narativă ajută îngrijitorii să ofere semnificații, să le crească “competența narativă”, să asculte și să fie conștienți de poveștile și experiențele persoanei îngrijite.

Rezultatele unei metaaanlaize pe intervențiile de promovare a stării de bine la îngrijitori arată că acestea sunt eficiente când sunt implicați atât pacienții cât și îngrijitorii. Există numeroase exemple de programe de storytelling care sunt aplicate în căminele de vârstnici (de exemplu  ‘life story work’ sau ‘reminiscence work’). Chiar dacă acestea sunt focalizare pe vârstnici, unele sunt organizare în colaborare, se bazează pe practice de storytelling colaborativ și include familiile sau îngrijitorii informali.

Situația de a fi îngrijitor informal este una dificilă, și este trăită prin povești care implică oboseală sau durere, care ajută la relaționarea cu cei dragi. Dacă îi ajutăm pe îngrijitori să își conștientizeze poveștie, să și le asume, acest lucru le dă un nou sentiment de semnificație și un nou scop.

Din perspectiva practicilor narative, în cele ce urmează oferim câteva sugestii pentru practicieni și pentru îngrijitori ca să le implementeze în practica zilnică de îngrijire.

Recomandări practice:

• Încurajați îngrijitorii (informali) să împărtășească poveștile de îngrijire și cum s-a modificat relația cu persoana dragă. Adresați întrebări deschise (“puteți să îmi povestiți despre ….”), ascultați cu empatie, încurajați îngrijitorii să vorbească cu prietenii sau cu grupurile de suport social despre aceste povești.
• Încurajați îngrijitorii să țină un jurnal, să citească și să reflecteze la literature sau poezie. Reflecția ajută la acordarea de semnificații și poate avea multiple beneficii.
• Aceptați fatul că poveștile sunt relaționale, și propuneți ca îngrijitorii și persoanele îngrijite să discute despre trecut și despre prezent. Oferiți idei îngrijitorilor despre cum să evoce și să conecteze amintirile cu persoana îngrijită (de exemplu să se uite la fotografii, obiecte care induc aminitiri, să facă cutii de aminitiri sau colaje).
• Toate aceste practici narrative iau timp pentru a fii implementate și s-ar putea ca unii îngrijitori să nu rezoneze cu această tehnică. De aceea trebuie să se abordeze subiectul cu prudență. Poveștiile pot să evoce multiple emoții, practicile narative pot să fie implementate în ședințe scurte.

[translated by Dr. Catrinel Craciun ]