Stan Maes & Véronique De Gucht, Leiden University, Olanda

Rolul pacienților în sistemul de sănătate a evoluat de la complaință care implică obediență, la auto-controlul comportamentului care implică control și responsabilitate pentru starea de sănătate și tratament. Acest concept a evoluat la idea de auto-reglare comportamentală, un process systematic care implcă să formulezi scopuri personale și să îți modelezi comportamentul să atingi aceste scopuri. Pentru a ilustra auto-reglarea comportamentală am ales pentru acest blog imaginea lui ‘ouroboros’ (un șarpe care își mănâncă coada).

Auto-reglarea implcă mai multe etape: 1. Conștientizarea și fixarea de scopuri, 2. Urmărirea active a scopului, 3. Atingerea scopului și menținerea sau dezangajarea. Mai jos ilustrăm cele trei etape cu exemplul unui caz individual, Ion, care se recuperează după un infarct.

Etapa 1

În prima etapă, indivizii trebuie să conștientizeze uns et de scopuri personal relevante și care se leagă de sănătate. De exemplu, Ion poate să fie întrebat “Ce înseamnă recuperarea pentru tine?” La care el ar răspunde să facă plimbări în natură, să se plimbe cu nepotul lui este important pentru el. Ca prim pas, Ion poate formula un scop “să încep să fac plimbări scurte în cartier”. Este important ca acest sop să fie formulat individual și să fie realist, să ia în considerare starea de sănătate a pacientului. Scopurile formulate individual sunt mai ușor de atins decât cele impuse. Tehnicile de interviu motivational pot ajuta să sprijine formularea de scopuri la persoanele nemotivate.

Etapa 2

A doua etapă este cea de urmărire a scopului. În această fază, indivizii pot să facă saltul de la cogniții (intenții) la acțiune. Este necesar un plan de acțiune bazat pe reflecție, care specific unde, când și cum să acționeze. De exemplu, “de săptămâna viitoare, voi merge cu soția la alimentară luni, miercuri și vineri la ora trei”. Planurile de acțiune specific au mai mare probabilitate să fie puse în practică, de exemplu pentru exercițiile fizice, mâncat sănătos sau alte comportamente sanogene.

Trei mecanisme de reglare sunt importante în această etapă. Primul este feedback-ul, care implică monitorizarea progresului. De exemplu, Ion poate să își monitorizeze activitatea pentru a vedea dacă și-a atins scopul. Rezultatele ar fi evaluate împruenă cu Ion și s-ar identifica problemele care trebuie adresate pe viitor. Al doilea mecansim este anticiparea care implică expectanețele cu privire la rezultate (ce crede persoana că va fi rezultatul acțiunii) și convingerile de auto-eficacitate (dacă persoana crede că poate aționa cu success). Expectanțele cu privire la rezultate și auto-eficacitatea sunt completate de observații din exterior și de încurajări. Clinicienii trebuie să faciliteze contactul cu alte persoane care au atins scopuri similare pentru a crește șansele de atingere a scopului și a oferi suport social pacientului. Cel de al treilea mecanism este activarea proceselor de control pentru a asigura eforturile continue în ciuda obstacolelor. O distragere de la scopuri , de exemplu un eveniment de viață, poate avea un efect negative asupra urmăririi scopurilor. Lipsa progresului (eșecul) este frectvent relaționată cu emoțiile negative. Dacă acest lucru se întâmplă putem să îl sprijinim pe Ion să facă față acestor emoții și să reinterpreteze eșecul ca pe o oportunitate de învățare.

Etapa 3

A treia etapă presupune atingerea scopului, menținerea sau dezangajarea. Atingerea scopului nu este finalul procesului, ci doar un nou început. Pacienții trebuie încurajați să stabilească noi scopuri pentru a menține progresul în timp. Dacă un scop nu poate să fie atins, este mai bine să ne dezangajăm și să formulăm un scop mai realist. De exemplu, Ion poate continua cu scopul de activitate fizică sau să formulize un scop să se plimbe cu cățelul său zilnic. Creșterea auto-eficacității și suportul social sunt importante în această etapă de menținere.

Cercetările arată că eficeința auto-reglării este demonstrate pentru pacienții cu boli cornice, de exemplu pentru pierderea în greutate la diabet, activitate fizică la persoane cu artrită, scimbarea stilului de viață în reabilitarea cardiacă, pentru echilibrul dintre activitate și recuperare la pacienții cu sindromul de oboseală cronică.

Recomandări practice

1) ajutați persoana să formulize scopuri pentru problema de sănătate relevantă (de ex. ‘ce însemană pentru dvs. recuperarea?’). Aceste sopuri trebuie să fie specifice, importante pentru individ, nici prea ușoare nici prea dificile pentru a fi atinse într-un interval de timp dat.

2) ajutați persoana să dezvolte un plan de acțiune cu unde, cum și când va realiza comportamentul dorit.

3) cereți persoanei să operaționalizeze scopul (o scală comportamentală) în mai mulți pași de urmat care pot să fie evaluați pentru a vedea progresul.

4) creșteți auto-eficacitatea persoanei, dați exemple de pacienți care au atins un scop similar, încurajați pacientul și recompensați progresul. Arătați persoanei cum să facă față obstacolelor în atingerea scopului.

5) sprijiniți menținerea scopului, ajutați persoana să reformuleze scopul dacă acesta nu poate să fie atins.

Tradus de: Dr. Irina Catrinel Crăciun